FAUNA ROMÂNIEI
între răget și fâlfâit de aripi
România, cu ale sale păduri străvechi, ape limpezi și stepe fremătătoare, e mai mult decât o țară: e un sanctuar viu, unde ființele sălbatice încă mai scriu, zi de zi, epopeea naturii neîmblânzite.
Aici, din umbra codrilor seculari până în apele Dunării și zborul deasupra Carpaților, trăiesc peste 33.000 de specii de animale – de la nevertebrate microscopice la uriași emblematici, fiecare cu o voce distinctă în concertul naturii.
Fauna României este una din cele mai bogate și variate din Europa, conținând specii rare sau chiar unice pe continent.
În România trăiesc 732 specii și subspecii de vertebrate și numeroase (câteva mii) specii de nevertebrate. Vertebratele sunt reprezentate în fauna României prin: ciclostomi (4 specii), pești (184 specii și subspecii), amfibieni (20 specii și subspecii), reptile (31 specii și subspecii), păsări (382 specii și subspecii) și mamifere (110 specii și subspecii).
Printre mamifere una este în pericol iminent de extincție (foca călugăr), una în pericol (nurca), 13 vulnerabile și 4 amenințate.
Pădurile – regatul tainic al mamiferelor
Sub cupola pădurilor de fag (Fagus sylvatica) și brad (Abies alba), își poartă pașii domoală ursul brun (Ursus arctos), stăpânul tăcut al Carpaților. România adăpostește peste 6.000 de urși, mai mult de 40% din populația europeană a speciei, făcând din țara noastră ultimul bastion real al sălbăticiei carnivore. Alături de el, lupul cenușiu (Canis lupus), totem al puterii și instinctului, cutreieră munții în haite strânse, iar rasul eurasiatic (Lynx lynx) – felină de o eleganță misterioasă – se strecoară nevăzut printre crengi. În desișuri trăiesc și specii mai puțin cunoscute, dar esențiale pentru echilibrul ecosistemului: nevăstuica (Mustela nivalis), jderul de copac (Martes martes) și pisica sălbatică (Felis silvestris), toate părți ale unei rețele trofice sensibile, interconectate.
În zbor – păsările cerului românesc
Pe cerul vast, România e traversată de cântece și aripi: peste 400 de specii de păsări, dintre care 181 sunt specii cuibăritoare.
În zarea de stepă planează acvila țipătoare mică (Clanga pomarina), simbol al zonelor protejate din sud și est, iar în înaltul munților, cocoșul de munte (Tetrao urogallus), cu penajul său de basm, încă mai dansează în ritualuri secrete de împerechere.
Delta Dunării, paradisul păsărilor acvatice, adăpostește colonii imense de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) și pelicani creți (P. crispus), ultima specie listată ca "vulnerabilă" în Lista Roșie IUCN. Tot aici, egrete, stârci, cormorani și chire se amestecă într-un spectacol aerian de o diversitate remarcabilă.
În adâncuri – apele, sanctuarul celor tăcuți
Râurile reci de munte, bălțile Dunării și adâncurile Mării Negre sunt casă pentru peste 200 de specii de pești. Printre ele, rarități precum lostrița (Hucho hucho) – o relicvă glacială și una dintre cele mai mari specii de salmonide din Europa – își păstrează dansul în ape curate și rapide.
În Delta Dunării, trăiesc uriașii apelor dulci: somnul (Silurus glanis), sturionii (inclusiv Acipenser stellatus și Huso huso) – specii aflate în pericol critic de dispariție. România este una dintre ultimele țări din Europa unde sturionii mai migrează în mod natural pentru reproducere, o moștenire biologică de peste 200 de milioane de ani.
În iarbă și sub pietre – lumea nevăzută a nevertebratelor
Poate cele mai puțin remarcate, dar esențiale, sunt milioanele de nevertebrate: insecte, arahnide, moluște – cu roluri ecologice cruciale.
Fluturii Parnassius apollo, amenințați de dispariție, străbat pajiștile alpine în zboruri scurte și sacre. Gândacul Rosalia alpina, cu antenele sale albastre, trăiește doar în pădurile bătrâne, fiind un indicator al pădurilor virgine.
Să nu uităm de capra neagră – echilibristă a Carpaților și simbol al sălbăticiei
Capra neagră (Rupicapra rupicapra carpatica) este una dintre cele mai emblematice specii de mamifere sălbatice ale României, un adevărat simbol al munților abrupți și ai naturii neîmblânzite. Este o subspecie endemică în Carpați – diferită morfologic de alte populații europene prin talia mai robustă, musculatura mai puternică și o rezistență mai mare la condiții alpine extreme.
Capra neagră trăiește exclusiv în regiunile montane înalte, între altitudini de 1.200 și 2.500 de metri, preferând zonele stâncoase, cu vegetație rară, versanți abrupți și greu accesibili. Este prezentă în toate masivele carpatine importante, cu populații stabile în Parcul Național Retezat, Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș, Ceahlău și Rodnei.