FLORA ROMÂNIEI
o simfonie botanică în șoaptă de vânt
Pe tărâmul curbat al Carpaților, unde vântul își poartă dorul printre stânci și pășuni, România își păstrează una dintre cele mai bogate comori ale sale – flora, vastă și diversă ca o epopee vegetală. Aici, natura nu este doar un decor, ci o ființă vie, cu rădăcini adânci în mileniile tăcute.
Țara adăpostește peste 3.700 de specii de plante vasculare, adică aproape 30% din flora Europei, un fapt ce ne așază cu cinste între regiunile continentale cele mai bogate în biodiversitate. Dintre acestea, 1.400 sunt specii rare sau amenințate, iar aproximativ 75 sunt endemice, adică nu pot fi găsite nicăieri altundeva în lume. Aceste bijuterii botanică, precum Dianthus callizonus – garofița Pietrei Craiului – sau Astragalus roemeri, respiră doar în pădurile, fânețele și stâncăriile noastre.
Munții Carpați, cu potecile lor de brad (Abies alba) și fag (Fagus sylvatica), sunt sanctuare vegetale, unde fitocenozele (asociațiile vegetale) formează adevărate catedrale verzi. În văile umbroase, Lilium martagon (crinul de pădure) își înalță caliciile spre lumină, iar pe creste, Leontopodium alpinum, floarea-de-colț, veghează ca o stea albă peste abisuri.
Delta Dunării, acel labirint acvatic al vieții, adăpostește peste 1.000 de specii de plante, de la stuful etern (Phragmites australis) până la nuferii de legendă (Nymphaea alba și N. lutea), ce plutesc ca visele pe ape tăcute. Aici, hidrofitele și helófitele domnesc ca regine ale apelor dulci, construind habitate esențiale pentru ecosisteme fragile.
În pajiștile colinare și stepele dobrogene, relicte floristice din epoci glaciare – precum Adonis vernalis și Stipa pennata – încă dăinuie, purtând memoria unei lumi trecute. Acestea se regăsesc în tipuri de vegetație xerofilă, adaptată la soluri calcaroase și clima aridă a sud-estului.
FLORA MONTANĂ
În împărăția norilor, acolo unde tăcerea se face aer, iar stânca devine osul bătrân al Pământului, Munții Carpați păzesc cu sfințenie o lume vegetală aproape mitologică. Pajiștile alpine, învăluite de ceață, ascund flori care nu știu ce e pământul cald – doar gerul, piatra și cerul. Pe abrupturile calcaroase răsar Saxifraga oppositifolia și Gentiana nivalis, delicate ca o rugăciune înghețată. Iar Leontopodium alpinum, floarea-de-colț, simbol al purității și rezistenței, veghează între 1.800 și 2.200 de metri altitudine, unde doar capra neagră îndrăznește să urce.
În pădurile de conifere, Picea abies (molidul) domină cu statura sa imperială, în timp ce covorul de Vaccinium myrtillus (afin) și Luzula sylvatica respiră în penumbră. Vegetația montană se încadrează aici în etajele fitoclimatice, de la submontan (cu carpen și gorun) până la etajul alpin, lipsit de arbori, dar bogat în specii adaptate condițiilor extreme.
FLORA DE CÂMPIE ȘI COLINEARĂ
În unduirea nesfârșită a câmpiei române, între colinele domoale ale Transilvaniei și stepele dobrogene, viața vegetală este o carte veche, scrisă cu ierburi și polen.
Aici se înalță lanuri de Triticum aestivum și Zea mays, dar printre brazde, rezistă, încăpățânate și tăcute, relicte preistorice precum Stipa pennata, cu frunze ca niște fire de argint, tremurând sub soarele torid. În pajiștile de fâneață – ecosisteme seminatuale, dar extraordinar de bogate – poți găsi peste 40-50 de specii pe metru pătrat, un paradox ecologic rar în Europa.
Specii de stepă, ca Adonis vernalis, Pulsatilla grandis sau Salvia nutans, trăiesc pe soluri scheletice, uneori pe substraturi calcaroase, încadrate în tipuri de vegetație halofilă sau xerofilă. Aceasta este flora adaptării – la secetă, la arșiță, la plug.
FLORA ACVATICĂ ȘI DE MLAȘTINĂ
Când Dunărea își lasă trupul în mâinile pământului, se naște Delta – o inimă lichidă, unde totul pulsează în ritmuri ancestrale. În acest mozaic de ape, stufărișuri, lacuri și grinduri, viața vegetală este exuberantă, de o diversitate copleșitoare.
Phragmites australis, stuful etern, formează perdele de zgomot verde, în timp ce Typha latifolia și Schoenoplectus lacustris înalță sulițe spre cer. Printre ele, înoată la suprafață nuferii – Nymphaea alba și Nymphaea lutea – simboluri ale seninătății, dar și specii hidrofite adaptate la lipsa oxigenului din substrat.
Delta adăpostește peste 1.000 de specii de plante, din care multe sunt halofite sau acvatice specializate. Flora plutitoare, precum Lemna minor (lintița) sau Hydrocharis morsus-ranae, alcătuiește ecosisteme fragile, dar vitale pentru fauna acvatică și zburătoare.